Opinii și sfaturi

opinii si sfaturiPentru noi, cei care facem voluntariat permanent în APCCDVF „AQUILA” Piatra Neamț, orice nou potenţial consumator de droguri este o tragedie care trebuie evitată.

După anul 1990, în România a crescut consumul și abuzul de droguri, mai ales în rândul minorilor, iar fenomenul s-a răspândit pe întreg teritoriul, în paralel cu extinderea rețelelor de trafic la nivel național și internațional , precum și extinderea utilizării medicamentelor cu conținut psihotrop/psihoactive fără prescripție medicală, de cele mai multe ori în amestec cu alcool; din statistici reiese și o crestere a numărului deținătorilor și consumatorilor de droguri, precum heroina, cannabisul, cocaina. Prioritatea noastră este prevenirea și reducerea consumului și a cererii de droguri, prin educație anti consum de droguri, iar educația o facem în școli, licee și locuri publice, oferind servicii integrate de orientare, informare, conștientizare, consiliere, îndrumare, mediere și conștientizarea, implicarea și responsabilizarea membrilor societății civile, a familiei și a instituțiilor statului, cu privire la aceste noi provocări și situatii de risc. Pentru a se încerca stoparea și răspândirea drogurilor, este necesar în primul rând să se cunoască bine fenomenul și pericolele, pentru a-i putea informa și educa pe adolescenți/tineri cu scopul evitării consumului de droguri. Proiectul social își propune să dezvolte în rândul elevilor obiceiuri sănătoase, pe care ei să le aprecieze și ulterior să le ia drept aspecte de bază ale calității vieții, învățându-i cu acest prilej să respingă modelele de comportament care nu conduc decât la demolarea sănătații fizice/mintale și la « omorarea » viitorului.
Educația socială și informarea/comunicarea antidrog pe care o fac reprezentanții Asociației APCCDVF „AQUILA” Piatra Neamț în parteneriat cu finanțatorii și cu școlile/instituțiile ca urmare a protocoalelor de cooperare încheiate, se desfăşoară prin programe şi acţiuni pentru prevenirea consumului de droguri licite şi ilicite în rândul elevilor aflați într-o formă de învăţământ, precum și în rândul familiilor acestora. Această educație și informare antidrog trebuie făcută în mod permanent de ONG-uri, în care tinerii spun că au mai multă încredere , - așa cum reiese din studierea multitudinii de Chestionare completate de tinerii elevi, cu ocazia diverselor activități antidrog desfășurate în unități de învățământ.

opinii si sfaturi1

Translator text